joi, 5 decembrie 2013

Alcoolul natural - conservant eficient al cosmeticelor organice

Până nu demult, consideram ca mulți altii, că alcoolul din cosmetice, fie și ele organice, usucă și irită pielea, deși senzația imediată este una de matifiere și absorbție rapidă în piele. După ce m-am documentat și am verificat lista de ingrediente a unor companii mari de cosmetice organice precum Madara sau Weleda, am înțeles că alcoolul pur, natural, obținut din grâu (sau porumb), utilizat în proporțiile corecte, nu numai că nu este dăunător, dar prezintă și o serie de beneficii, datorită proprietăților sale antiseptice recunoscute. Din, acest motiv, este tot mai des întrebuințat pe post de conservant natural, dovedindu-se a fi foarte eficient.

Cel mai adesea, alcoolul apare în lista de ingrediente a produselor cosmetice destinate pielii mixte și grase, însă și în produse pentru ten normal și uscat și chiar produse pentru copii (vezi crema de gălbenele pentru copii de la Weleda).
 

 Alcoolul natural apare sub diverse denumiri: alcool etilic, etanol, alcool pur, alcool alimentar. Acesta este un lichid incolor, volatil, cu un miros subtil, caracteristic.

În chimie, definiția alcoolului este aceasta (conform wikipedia): Alcoolul este orice compus organic hidroxilic cu grupă funcțională hidroxil (-OH), care este legată de un atom de carbon saturat, în stare de hibridizare sp³. Acest lucru înseamnă că în funcție de structura lor chimică,inclusiv glicerina și mentolul sunt alcooli. Tot alcool este si cetearyl-stearyl alcool, adică o ceară obținută din uleiurile de plante cu rol emolient și emulsifiant în produsele cosmetice.

În limbajul uzual, atunci când vorbim de alcool, ne referim la alcoolul natural, adică alcoolul etilic obținut prin fermentarea diverselor tipuri de cereale. Acesta este un antiseptic natural, utilizat din vechime în scop medicinal și terapeutic, în industria alimentară și cea a băuturilor alcoolice și în industria cosmetică.
Alcoolul etilic sintetic, obținut din uleiuri petrochimice, dar și alcoolul etilic denaturat (alcool etilic natural, la care se adaugă substanțe toxice precum alcool metilic) sunt solvenți cu diverse întrebuințări, fără grad alimentar. Bineînțeles, veți regăsi și aceste tipuri de alcool în produsele cosmetice, acestea având un risc ridicat de a cauza iritații și uscarea excesivă a pielii.

Companii mari precum AmaLa, Madara, Weleda, folosesc alcoolul natural, din grâu,ca ingredient în produsele lor, în special pentru conservarea naturală a acestora, tot secretul constând în doza utilizată, asocierea potrivită cu restul ingredientelor și evident, calitatea alcoolului folosit.

Deși este un ingredient privit cu scepticism de unii, alcoolul natural își dovedește eficiența în conservarea produselor organice, riscurile asociate cu utilizarea acestuia fiind mici (considerabil mai mici decât în cazul conservanților sintetici)  și direct proporționale cu procentul pe care îl reprezintă în produsul finit.

Ce este evident, este că orice metodă de conservare s-ar alege pentru produsele organice, tot timpul vor fi păreri pro și contra, deoarece fiecare dintre noi reacționează diferit la aceleași ingrediente. Este foarte important să ne cunoaștem pielea și ce anume ne este benefic și ce nu, pentru a putea alege cele mai potrivite produse cosmetice.

Din punctul meu de vedere, alcoolul nu mai reprezintă un ingredient de care să mă feresc, atâta timp cât corespunde următoarelor cerințe:
  • este natural, obținut prin fermentarea cerealelor
  • este pur (nu este amestecat cu alte substanțe)
  • eventual, este organic, obținut prin metode controlate si verificate de organismele competente (conform Weleda, alcoolul folosit de ei, este organic, importat din Italia)

De asemenea, trebuie reținut că doza dictează efectele!

Pentru orice produs cosmetic cumpărat se recomandă un test de toleranță în prealabil, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele efecte adverse.

Tot ca regulă generală, vă recomand să cumpărați cosmetice de la companii cu o politică transparentă, care oferă informații complete despre ingredientele folosite și metodele de obținere a acestora. În cazul cosmeticelor organice, regulile sunt  mult mai stricte și accesul la informațiile detaliate legate de produs, este mult facilitat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu